BanalitateaS-aNascutLaOras
Postat pe 21 February 2008 la 9:56
Si vei vedea cum nu toate lucrurile sunt ce par a fi.... sau a nu fi!
El la o terasa, intins protector-invaluitor peste masa, cu o mana atarnand nonsalant, ii spune ei ca exista metempsihoza. Are ceas Bvlgari iar ea e proasta ca noaptea. Isi zambesc, ea incantata de profunzimea lui, el incantat de profunzimea sa. Si mai comanda. El un Jim Beam, ea un Campari Orange. "Dalai Lama si cele mai bune preturi sunt la Milano. Nu se merita sa te duci nicaieri, draga, pentru shopping. Bine, mai merge si in Dubai, da' numai pentru electronice. Cu ce te-ai dat? Mugler? Thierry? A, da, stiu, Angel. Nu? Nu? Amen. A, da, stiu, cum sa nu?! Ai vazut Rambo? Nici eu, da' o sa ma duc. Sarbu cica da faliment. Atata lume urata in oras, ceva de speriat." Conversatie. Se urca in Passat si el o duce pe ea acasa. Ea nu il invita pe el sus la o cafea.
El povesteste maine la birou ce i-a facut ei. Ea povesteste maine la birou de el, ce mult il place, si poate iese ceva ca e finut si au atatea in comun. Ei dorm si se gandesc cum o sa fie maine la birou. El, intr-o garsoniera in Militari, ea cu parintii in Dr. Taberei. Si amandoi viseaza la ce bine s-au distrat in week-end, in oras, la o terasa.
In alta parte a orasului Catalin Botezatu doarme si el. Si nu viseaza. Eu nu dorm, dar ma gandesc ca ... banalitatea s-a nascut la oras.
Free Agent
Postat pe 12 February 2008 la 7:47
Sunt fericita unde sunt. Nu am nevoie de un barbat pentru a ma valida, si nici o alta jumatate pentru a ma intregi. Nu trebuie sa merg la bratul cuiva pentru a arata bine. Nu spun ca nu vreau sa ma indragostesc, pentru ca o voi face, dar vreau sa stii ca nu ma pot indragosti la comanda. Sunt single - asta e declaratia mea de independenta.
Unele femei doresc sa se asese la casa lor. Cele mai multe vor doar sa se aseaze. Si mai sunt unele care nu se aseaza. Ajung la concluzia ca barbatii sunt drogul. Motivul meu pentru a deveni dependenta, in sevraj, sau in al noualea cer. Pe culmi nebanuite. Poate ca eu nu sunt pentru a fi imblanzita. Am nevoie sa zburd libera pana in momentul in care am sa gasesc pe cineva la fel de salbatic pentru a alerga in pas cu mine.
Sunt tanara, si viata inseamna sa alerg dupa distractie. Dar incep sa cresc si sa devin precauta. As putea sa-mi frang oasele sau poate chiar inima. Sa ma uit bine inainte de a pasi, sau sa nu pasesc deloc uneori. Nu mai exista siguranta. Cand a incetat sa fie distractiv si cand a inceput sa fie infricosator?
Greselile. Un alt factor care imi schimba viata. Ce forma ar lua viitorul meu fara ele? Nu m-as mai indragosti, nu as mai avea copii, n-as mai fi ceea ce sunt acum. Orasele se schimba, asa cum si oamenii o fac. Intra in viata mea, iar cei norocosi pot avea parte de un bilet doar dus.
Poate ca Ziua Indragostitilor nu are nimic particular fata de celelalte zile. Dar trebuie intr-un fel sau altul sa incep sa evit transformarea intr-o burlaca eterna? Altfel pusa problema, in rest viata asta chiar e superba, nu-i asa?
E greu de pasit in viata in pantofii mei de single. Poate de asta caut ca ei sa fie cu adevarat deosebiti. Dar adevarata provocare vine din a avea o relatie speciala cu mine insami. Si va fi cu atat mai fabulos cand voi gasi pe cineva pe care sa il iubesc.
Ma gandesc din cand in cand la relatii. Sunt cele care te deschid catre ceva nou si exotic. Cele clasice si familiare. Cele care aduc cu sine o multime de intrebari. Cele care duc in puncte neasteptate, sau dimpotriva cele care te duc foarte departe de punctul de unde au inceput.
Si mai sunt cele care te aduc intotdeauna inapoi.
Mi-e dor
Postat pe 25 December 2007 la 4:16
Ce e viata daca nu o o ardere de neuroni? Intre timp ne-am vandut sufletele, sau daca nu le-am vandut de tot, atunci cu siguranta am vandut ceva ceva din ele.
Dar tot mai visam la lumina soarelui in serile de vara. La portile inalte din fier, ruginite. Castanele cazandu-ti in cap. Nuci, salcami, pruni, tei. Copiii care rad zgomots, mananca flori de salcam si carceii de la vita de vie. Mi-e dor de rufele pe care le aducea mama iarna in casa, inghetate, reci.
Peste multi ani o sa-mi fie dor de latratul cainilor noaptea, de strazile cu asfaltul deformat, gauri carpite, trotuar si bordura cum nicaieri nu-s. De cerul cu stele si strazile prost luminate. Si o sa-mi mai lipseasca injuraturile sanatoase. Iarba nu atat de deasa, trifoiul, buruienile din iarba, taranii scotand apa de la fantana si balegarul din curte. Curte de pamant batatorit. Sate fara statie de tren. Noroi. Bierica din sat. Lapte proaspat muls, paine calda. Banane, portocale, prajituri, carne de porc. Lana. Zapada multa. Tunel prin zapada iarna, cand eram mici. Obraji rosii, copii sanatosi.
De Craciun mi-e dor de mine, pe la vreo 6 ani, cand colindam din casa in casa, din inima, pentru nuci si prajituri, nu pentru bani. Casa plina de oameni care veneau in vizita neanuntati. De varza acra.
Ma simteam importanta. Era liniste. Scoala era gratis. Era usor sa fii ambitios, era confortabil, traiam cu bun simt, dar in acelasi timp cu pasiune si ironizand
Indiferent ce faci, iubeste-te ca o faci !
Postat pe 8 September 2007 la 9:10
Motociclete sunt şi în videoclipul
A-HA - Stay on these roads. Şi, sincer, dacă un bărbat m-ar invita la dans pe
piesa asta nu aş avea puterea să îl refuz. Daaarrr.... să revenim.
Urmează o listă lungă de constatări,
caracteristică unui medic pentru a stabili un diagnostic.
Femeile
trec de la saturaţie la exces cu viteza
lui Max Biaggi într-o competiţie. Astfel, dilemele noastre sunt cumplite: ori
înfruntăm problema ca pe o ispită, ori aşteptăm să ne treacă pentru a ne scuti
de bizarerii şi umilinţe.
Eu am
ales prima variantă, şi astfel, când m-am trezit m-am simţit periculos de bine.
(aceasta este ironia ce exprimă dedublarea mea, paradoxul, senzaţia de prea bine).
Dar starea de prea bine nu este un motiv de nemulţumire. Oamenii se plâng că se
simt rău, nu bine. Nu mă plâng că mi-e foarte bine, dar devin bănuitoare. Este,
pe scurt, o capcană a excesului, întinsă de noi înşine prin crearea de
dependenţe excitante.
Cum ar fi motocicletele.
Cum
ar fi dependenţa de centimetri cubi. Dacă am vrut eu, şi am vrut, Yamaha a fost
destul de ascultătoare. Deşi în timp, arma cea mai ascuţită dintre toate este o
fire blândă şi bună. Aşa că am turat-o niţel ca să o transform într-o bestie
mică. Şi cum ceea ce am pretins s-a întors să-mi pretindă, era să dau cu nasu’n
ciment şi să-mi rezolv şi un genunchi.
Cu
fiecare trăire, jalon, viraj, cu fiecare pornire de pe loc, am câştigat tărie,
curaj şi încredere. Cu ajutorul acestora nu mai am nevoie să ştiu cum arată
teama mea. Astfel nu ai ce pierde. Ai de
pierdut dacă te abţii. Instructorul mi-a
spus că luni o să facem opturi. Le cam urăsc, nu pot să mint. Dar o să-i fac o
plăcere unui suflet sincer printr-un gest simplu, care o să cântărească mai
mult decât o mie de julituri de ale genunchilor mei. Ei, dar zicea Mick Jagger că nu-i nimic rău
în a te lăsa în voie atâta timp cât te aduni la loc. Şi uite aşa mă distrez,
acestea sunt zilele fericite care-mi vor lipsi peste ani.
Cât despre
dragoste, vrem cu toţii doar să fim iubiţi. Şi cum blândeţea-n dăruire creaza
dragostea, am să iubesc mai întâi, ceea ce am să călăresc mai apoi.
Class One Dirty- Dirty Boats
Postat pe 2 September 2007 la 7:07
Bărcile de 15 metri lungime, peste 5 tone, cu motoare V8 şi V12 propulsate de 900 cp, ating peste 260 km/h. Ar suna inocent pentru un Lamboghini, dar aici este vorba de mult mai multă adrenalină, din cauza condiţiilor imprevizibile. 114 mile marine trebuie parcurse într-o oră. Ca simplu om înotând pe lângă ele ai părea precum un ciucure ud. Balerinele plutitoare ale norveginilor au fost ceva cam supărate pentru că am auzit că vroiau să câştige. Aşa că au avut momente în care se mişcau cu viteza unui pensionar la agenţia de loto, duminica, când e big pot. Dar tocmai când deveneau încrezători se observau fisuri grave în armura personalităţii lor. Tocmai de asta nu au meritat mai mult decât locul 4. Şeicul a fost nevoit să se dea jos de pe cal, să bea un lapte cald şi să se mulţumească cu locul 2. Să se mai calmeze. Şi, sincer, trebuie să cunoşti bine animalul înainte să-l călăreşti. Victory 77 a plecat din pole position, şi ca să se întoarcă la vechile obiceiuri, se laudă cu premiul I. Iar eu, ca un copil beat care îşi caută oliţa în noapte, am sperat mult ca Victory să câştige. Eu aş fi câştigat. Şi mi-aş fi păstrat echilibrul pe apă, pentru că sunt femeie şi totul stă în mişcarea din şolduri. Ha!
... de tine
Postat pe 1 September 2007 la 12:01
Nu rata clipa! Sunt sute de Bomboane Cubaneze pe lângă tine. Opreste-te si priveste-le
Te omoară. Oraşul e din ce în ce mai rece. Uşor, uşor, i s-a luat de noi. Acum este momentul să-ţi execuţi "marea mişcare", cea cu derapaj, cu frâna de mâna trasă. Nu tremura din toate balamalele! Fii bărbat, lasă sângele ăla să circule prin tine şi trimite-ţi inima unde trebuie. Uită-te la tine. La mâinile tale cele mult prea fixate pe volan, ştiind că fiecare secundă te poate răpi. Hai! E momentul unei noi strigări în viaţa ta. Nu te uita la acceleraţie. Apasă pe frână. Opreşte-te şi miră-te. Simţi? Simţi cum te mişti dar nu ajungi nicăieri? Da, ştiu dragul meu ca toţi ne speriem când devenim ceea ce nu avem puterea să fim.
Începi să-ţi pui întrebări. De ce eşti 'aici' şi nu 'acolo'? Ce ai fi dispus să faci pentru a obţine ce e just? Dar nu de dreptate ai tu nevoie. Chiar nu vezi?! Tu trebuie să te opreşti, să te holbezi în jurul tău şi să te miri, să te împungă toate simţurile, să-ţi dezlegi acele bagaje grele pe care le duci. De acum picioarele nu-ţi vor mai trişa. Vor alerga până când ceilalţi nu vor mai putea să meargă. Dar atunci când ceva îţi va distrage atenţia... te vei aşeza, vei sta, şi te vei mira.
Trimite-ţi inima aia încăpăţânată încoa pentru că eu îmi aprind farurile, să nu adorm, să nu te simt departe de casă, de mine. Ştiu că eşti rătăcit în mintea ta, gândindu-te conştiincios la mine, concentrându-te pe cuvintele perfecte pe care le vei scrijeli în mine. Să ştii că nu am cum să fiu prea departe de tine. Am să te aştept. Am să rămân. Aşa că aprinde-ţi luminile şi nu te duce la culcare.
Sună-mă şi vino
Streets of Love...
Postat pe 29 August 2007 la 3:49
... cu flori colorate pe margine, cu semafoare!
Da. Iubirea are străzile ei, abrupte, de mii de ani cu piedici de buşteni, surprinzătoare şi înşelatoare, alunecoase. Adevarate trasee off-road.
Cine poate face asta mai bine decât o femeie care nu are niciodată părul aşezat ca la carte şi care nu poate purta alb fără a-l păta?! Cine? Cine se stropeşte cu noroi mai cu drag decât mine? Cine calcă prin şleauri mai apăsat, mai tandru şi cu mai multă iubire? Cine mai sărută gropile cu roţile tale precum fac eu?
În timp ce muzica îşi aruncă başii din maşinile ce trec pe lângă mine, eu te întreb: "Still got the moves?" Am să scot cărţile din mânecă. Acceleraţia a fost dintotdeauna atrăgătoare şi inteligentă. Acum însă, meseriaşa, pentru prima oară, întâiaşi dată. O dimineaţă beată când soarele dă cu umbra noastră de asfalt, îmi da o satisfacţie pe care cu greu o egalez în viaţa reală.
Puterea ta este gata să îngheţe orice deşert. Gata să mă facă să mă simt la 10 mii de ani lumină de ceea ce numesc simplu şi curat "acasă". Pneurile mă încarcă de toată energia de care sunt capabile gropile, buştenii sau şleaurile. Fiecare picătură de noroi îmi stinge focul. Nu-mi doresc să mai aterizez. Să rămân acolo suspendata în săritura acelui prag. Îmi cer scuze pământule că te-am izbit cu greutatea lui extrem de dureroasă, dar în faţa sa te-ai aşternut precum o cârpă inutilă. Ca un copil mă bucur şi înţeleg cât de înţelept este uneori să nu creşti.
Drumul de întoarcere este întotdeauna lung şi izbit de cea mai dureroasă tăcere. De acum nu mai am nici un secret. Ştiu că te iubesc, şi de ce. Pisi, pierde-mă, şi vei arăta extrem de caraghios, câstigă-mă, şi vei fi cel mai chipeş. Dar te avertizez, iubitule, dacă o să te văd parcat în faţa blocului, ascunzându-ţi privirea de mine, să nu te miri că am să beau tot vinul.
Driving me crazy
Postat pe 24 August 2007 la 6:56
Nu rata clipa! Sunt sute de Bomboane Cubaneze pe lângă tine
Elegantă, dezarmantă? Să zicem
Gălăgioasă, scandaloasă? Probabil
Excentrică, rapidă? Categoric
Sexy, obsedantă? La naiba, da!
Prietenul care ştia cât îmi tremură inima după supercars, mi-a făcut o surpriză. E adevărat, cum spun unii, poate că sunt ultima proastă din târg care nu şi-a lăsat string-ul agăţat de un supercar, şi asta pentru că am ştiut dintotdeauna că această maşină este în sine un obiect de abordat femei. Este un clişeu; atrăgător, tentant, care merită toţi banii, dar tot un clişeu.
Sunt sastisită de cei care admiră caroserii fără a simţi necesitatea ridicării capotei pentru a vedea de unde apar surprizele (nu tocmai plăcute de fiecare dată).
Ring ring... 6:17 dimineaţa. "Scumpa, ştiu că-s neam prost şi te trezesc, dar am un Lambo Diablo 6.0. S-au fabricat 20 de nuanţe Oro Elias şi 20 de Marrone Eklipsis. Am cea de-a doua variantă, culoarea aia de apus de soare după care tu sigur te-ai topi ca o îngheţată de Malaga. Vrei să-l cunoşti?" De patetică ce sunt, am spus da, ca o fetiţă inocentă pe care o cucereşti cu o bomboană de ciocolată. Am ajuns şi am îngheţat. Am rămas cu gura căscată. Terifiată la ideea de a avea o relaţie full-time cu un motor V12 atât de sălbatic. Era şi mai glossy decât îl ştiam. Detaşat. Automulţumit. Aşa stătea în faţa mea. Aerul pe care îl respira, modul în care îşi deschide portiera crezând că mă poate avea... toate acestea mă făceau să mă simt precum o anvelopă second hand, dar dumnezeule, cât mă fascina! Rar mi-a mai fost dat să trăiesc aşa ceva. Am luat-o razna în câteva secunde, cât îi ia lui s-o întindă până la sută.
O şansă şi mult curaj. Ăsta era motto-ul acelei zile. Ştiam că nu e ca un bărbat. Nu-l interesa că nu am un abdomen plat precum al anorexicelor de pe catwalk. Dar nici eu nu m-am simţit nevoită să ţin prelegeri tantra sau să aplic Kama Sutra. Ştiam pur şi simplu că ne vom înţelege perfect! Dar sunt o vacă, n-am ce spune! Inima mea bate ca o tobă în plină reprezentaţie live. Neiniţiaţii nu ar înţelege.
Dar el stătea acolo, atât de rece, atât de privit. Calm, docil, iar eu la graniţa cu nebunia. Mi-am închis telefonul mobil şi am păşit în interior. Ochii mei, rimelaţi şi avizi, nu se mai bulbucaseră niciodată aşa. Ce dulce nebunie! Stau acum să mă gândesc cum ar trebui să fie un bărbat încât eu să renunţ la ce am, pentru el, dacă simt ce simt pentru acest supercar. Lamborghini 6.0 este dur şi sexy, iar când vine vorba de detalii atât de intime, mâinile mele nu ştiau ce să atingă mai întâi. Mi-a şoptit să-l iau acasă. Şi dacă aş ajunge acasă fără el, aş ştii că toţi pereţii i-ar striga numele până când eu mi-aş lua câmpii invariabil, mi-am zis.
"Buy the ticket, take the ride". Numai că biletul nu era foarte ieftin. Preţul acesta indisolubil ar fi putut să mă transpună acolo unde toate temerile mele s-ar fi transformat în săruturi nesfârşite. Mi-aş fi dorit ca acest Ghiţă să mă aştepte fidel la portiţă, dar nu am trăit clipa. Degeaba m-au apucat toate pandaliile sau boceala, sau ambele simultan. Drept urmare mi-am lăsat chipul izbit de bulele reci ale vinului spumant mult prea păstrat pentru ocazii speciale. Iată deci ocazia specială a unei şanse pentru totdeauna ratate. O temperatură de cod roşu îmi inundă obrajii şi simţurile, iar în zare văd lumini izbindu-se una de alta pentru ca în final să se contopească şi să devină tot mai difuze.
Mai concis, mă ameţisem serios cu alcool.
O lume ideala...
Postat pe 4 August 2007 la 1:44
Nu rata clipa! Sunt sute de Bomboane Cubaneze pe lângă tine
... ar fi lipsită de "dar" şi "însă".
Dar ori de câte ori mă întorc la copilărie sau mă refugiez în amintirile aceleiaşi perioade iluminate permanent de un soare cald, în vremea când evenimnetele nu se înşirau încă pe o axă precisă a timpului, ci se stivuiau unul peste altul, n-am decât să trag un sertar sau două ca să-mi zdruncin fermecătoarele certitudini etno.
Nu am să scriu două pagini despre mine la masa de scris, nici despre disperarea sau indiferenţa cu care aş descrie bunurile obiceiuri, sau despre "ce-ar fi fost dacă". Acum bate vântul iar cu câteva nopţi în urmă a plouat. Să-ţi mai spun cum mă apucă melancolia?! Am să-ţi povestesc cu un soi de dorinţă, de nerăbdare sau de siguranţă, tot ce am să-ţi spun. Şi această metodă a scrisului, crede-mă, salvează cumva tot ce am simţit vreodată.
Gesturile din prelungirea vorbelor pe care le rostesc sau scriu, fac cât 1001 metafore sau umiliri la un loc. Gata cu porcăriile!
Copilăria este cea mai sensibilă coarda sufletească. Brăzdată de mici şi mari incidente. Cum să nu guşti viaţa la sat dacă eşti dispus să simţi până şi cel mai subţire firicel de praf sau picătură de ploaie?! Experienţa unei trăiri la ţară oricât ar fi ea de scurtă este asemănătoare virginităţii, mai pe scurt, you don't have it, you don't miss it. Dar eu am trăit-o şi din când în când mă mai întorc la ea.
Este vorba despre inocenţă - aceea care creşte în continuare indiferent de tehnologie, vicii, globalizare sau discriminare. Ne jucăm. O grămadă de copii: albi, ţigani, sârbi, naivi, vicleni, sensibili, puternici. Umpleam uliţa cu chiotele noastre care umpleau la rândul lor infinita tăcere pe care o lăsa o furtună în urma ei. Nopţi pierdute în faţa porţii holbându-ne la stele şi întrebându-ne dacă există vampiri. Departe de orice răufăcător, scriitor, amintiri, departe de noi înşine pentru a nu îndrăzni să le uităm. Confesiunea este o armă ofensivă dar şi ofensatoare. Ofensatoare pentru că... pentru că... această inocenţă nu reuşeşte să stingă telefonele mobile, maşinile germane, HBO-ul. Pentru conservatori: Modernizarea vă va face să vă supuneţi! Citeşte: Vecinul de la sat se întoarce din Germania, ok? Ce aduce el de acolo? O maşină nemţească în primul rând, nu un plug, blugi şi şepci de firmă, nu clopuri şi ii, cafele, ciocolate şi nu mămăligă. Cum e cu globalizarea? Loveşte acolo şi atunci când nu te aştepţi. Asta e cu globalizarea. Şi apoi nu mai veni cu ipocrizia ta de român verde îmbrăcat în costum popular călcând apăsat în opincile tale pe ţărâna uliţei... fluierând a veselie dintr-o frunză.
Viaţa asta simplă, lucru mic şi monoton pentru Occident este doar un clişeu. Blând, emoţionant, poetic, dar clişeu. Curat clişeu.
Dacă n-ar fi nu v-aş povesti!
Mai mult decat o pereche ieftina de... ce vrei tu
Postat pe 21 July 2007 la 3:59
Nu rata clipa! Sunt sute de Bomboane Cubaneze pe lângă tine
Am vocaţia nefericirii - multe inimi am lăsat late de adoraţie şi am încercat de nenumărate ori să mă opun calamităţii farmecului pe care îl exercit înspre populaţia masculină. Geaba! Când îl întâlnisem pe el, eu, sarmana sex simbol m-am simţit pentru prima oară chelită de orice sentiment.
Să trecem la chestiuni ceva mai serioase. Corporaţiile mascuiline. Vreau să găsesc o Companie Masculină unde să mă angajez. Gândesc adânc, cu rezon, simţire, curat, sincer, dar şi inimos...
Să găseşti o companie masculină nu e greu. Dar sunt fată selectivă şi nu bat la uşa oricărei ... ci aştept marile angajamente.
Şi-mi bag la înaintare entuziasmul din dotare. ''Îţi doreşti să rămâi în companie?'' ''Îmi doresc mult de tot să rămân în companie, enorm.'' Şi nu-i nici un trombon. Nu am fost întrebată de ce vreau să rămân căci aş fi încheiat într-o notă clară şi fără echivoc.
Dar unde-s vremurile în care eram curtate cu o mână de violete rupte de prin cine ştie ce grădină şi cu o invitaţie la cofetărie?! Acum sunt tot felul de probe de foc de trecut, evaluări la sânge din care speri să ieşi angajată full time... sau măcar cu orgoliul neşifonat.
Şi, vezi tu, după atâta birocraţie şi efort, alergătură şi nervi, bărbăţii se pot angaja chiar şi la un post de o noapte, mai ales cei care la categoria hobby încă mai au trecute aventura şi ieşirile nocturne cu prietenii. (Care se termină neîndoios cu competiţiile "Cine pe cine bagă sub masă?" completate de diferendele ideologice "de acţiune" gen "Cine e mai tare: Bruce Lee sau Van Damme?") Şi, da, îmi doresc să fie un oropsit, sărmanul, să locuiască împreună cu câinele său, şi să îl iau eu în braţe, să îl alint. Sună suficient de ofertant?
Ah, eu aşa sunt de fapt... şi încă mai vrei un motiv pentru care m-ai vrea pe mine? Glumeşti iubitule. Raţiuni sunt înzecite, simţiri infinite.
Give me a call
|
|
(31)
Posteaza un comentariu
1 din 4
