Iubirea...
Postat pe 2008-Jul-8 la 1:31 PM
Ziele trecute am stat si m-am gandit ca niciodata nu am avut noroc in dragoste. Intodeauna cand am avut o relatie ceva sa intamplat, am fost mai mult singura decat cu cineva... Am suferit mult si am fost ranita, tocmai de aceea imi este foarte greu sa ma atasez de cineva. Am avut un prieten de ani de zile pe internet, ne-am vazut in poze pe webcam, am vorbit la telefon de multe ori, online cat cuprinde...
Ne-am apropiat unul de celalalt foarte mult, eram aproape ca doi frati, ne spuneam tot fara sa avem secrete unul fata de celalalt, intodeauna aveam subiecte de vorbit... dar intr-o zi inevitabilul sa produs... m-am indragostit de el... simt si stiu ca suntem suflete pereche, dar asta nu inseamna ca si trebuie sa fim impreuna... au fost atatea semne, telepatia era foarte stransa intre noi si mereu eram pe aceiasi unda...
Am decis ca el nu trebuie sa stie de sentimentele mele, pentru ca in astfel de cazuri de multe ori risti sa pierzi acea prietenie... imi era teama si nu vroiam sa pierd ceea ce era intre noi, era singurul in care mai aveam incredre. Partea frumoasa este ca el fiind confidentul meu i-am spus de iubirea mea secreta si l-am rugat sa nu ceara "nume"...
Mie imi plac foarte mult sa scriu si tot ce scriam pentru dragostea mea secreta el citea, era foarte incantat si chiar ma incuraja sa spun acelui 'tip' ca-l iubesc... imi spunea, "Claudia esti foarte aproape de ceva maret, ceva frumos care-ti va schimba viata". Pe zi ce trecea imi era tot mai greu sa tin acest secret ascuns... cand nu existau secrete inte noi...
Intr-o seara vorbeam diferite chestii printre care si de dragostea mea secreta, eu nu beau dar in accea seara am inceput sa beau o bere, i-am dat atatea piste ca a inceput sa se gandeasca si sa se intrebe care este cel pe care-l iubesc din anturajul nostru... si a inceput sa-i enumere pe toti, x nu poate fi nici nu exista discutie, y hmm nu e genul tau, z nici macar nu-l cunosti... ... cine eu? in momentul in care a spus asta imi venea sa fug, m-am inrosit toata la fata si primul lucru pe care am vrut sa-l fac a fost sa scot firul de la pc...
NU am avut nici macar curajul sa fug... el mi-a spus daca sunt eu esti silly ca iti era frica ca ai sa ma pierzi... mi-a spus ca este cel mai mandru barbat din lume stiind ca este iubit asa mult si ca nimeni in viata lui nu i-a spus vorbe asa frumoase... si el ma iubeste in felul lui si simt asta...
Niciodata nu am iubit pe nimeni cum il iubesc pe el, stiam inca de la inceput ca nu putem avea un viitor impreuna, dar eu tot l-am iubit... este sufletul meu pereche si stiu cu siguranta ca nu voi mai putea iubi vreodata...
Din pacate prietenia noastra in timp sa distantat, nu pot sa-mi dau seama de ce, l-am iertat cu toate ca ma ranit si continua sa o faca... In seara cand el a aflat ca el este cel pe care-l iubesc am facut un pact... no matter when, ne vom vedea si in ziua in care vom fi impreuna nimic nu va conta inafara de el si de mine...
Mi-am planificat sa merg in spania, sa-l vad, imi doresc asa mult acest lucru, dar de multe ori ma intreb, oare este bine? Oare daca-l vad nu ma va durea mai tare pe urma? Cred ca merita, trebuie sa-l vad, sa-mi cunosc singura si unica iubire, pentru ca daca nu o voi face cu siguranta mai tarziu voi avea pareri de rau si remuscari :)
Stereograme
Postat pe 2008-Jun-9 la 1:29 PM
Am auzit de stereograme dar nu am stiut ce si cum pana acum cateva zile si am fost foarte impresionata... Am reusit sa vad imaginile din prima, poti vedea imaginile iesite in exterior sau in interior, eu le pot vedea pe amandoua.
Aici este o stereograma care imi place foarte multe, este o chestie interesanta nu stiu daca este iluzie optica sau ce este, dar e cool. Va las sa vedem ce credeti ca se ascunde in spatele acestor trandafiri. 
Moartea...
Postat pe 2008-Jun-6 la 9:10 AM
Trebuie sa auzi ca a murit cineva ca sa-ti dai seama cat de scurta, fragila si imprevizibila este viata... Moarte vine cand te astepti mai putin. Ma intreb oare noi pretuim viata in adevaratul sens al cuvantului? Un timp indelungat nu mi-a pasat daca mor sau raman in viata, cu toate ca imi este teama de moarte...
Viata este si asa grea, dar cu siguranta noi o facem si mai imposibila de trait, ne lupatam cu demonii trecutului si prezentului, dar nu realizam cat de mult ar trebui sa pretuim faptul ca suntem sanatosi si in putere, mai ales in viata...
Cu siguranta ati auzit si voi de morti stupide care nu au nici in clin nici in maneca cu sanatatea, eu cred ca fiecare are destinul lui si cand ii este scris sa moara va muri, ce ma doare cel mai mult este cand vad cati copii si tineri mor, suflete pure si inocente...
Acum cateva 1-2 saptamani am vazut un reportaj la televizor cand un tanar de 31 ani a sarit in apa sa salveze un copil de 9 ani, a reusit, dar din pacate nu s-a putut salva pe el insusi... Acum vine intrebarea oare de ce este viata atat de nedreapta? Acel om este un erou adevarat, a facut ceva ce multi nu ar avea curajul sa faca... De ce a trebuit sa moara? Dumnezeu sa-l odihneaca si sa-i lumineze sufletul si calea... Sunt multe intrebari fara raspuns si nu sunt sigura ca vom descoperi vreodata adevarul si ca totul va fi doar o enigma, un mister pentru noi toti.
Astazi este o zi trista din viata prietenei mele, care va trebui sa-si ingroape tatal... A murit la 56 ani de infarct miocardic, asa fara sa stea la pat, nimeni nu se astepta... Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-i lumineze sufletul.
Viata este scurta si trebuie sa pretuim si sa traim fiecare moment, cu bune si cu rele...
Fericirea
Postat pe 2008-Jun-3 la 10:27 AM
Am renuntat la foarte multe lucruri in ultimile luni, inclusiv la prietenii mei, prieteni pe care ii stiu de foarte multi ani. Trebuia sa fac acest pas, aveam nevoie de singuratate, aveam nevoie de acea liniste interioara pe care eu nu am mai avut-o in ani de zile...
Dupa cum mai spus in alte posturi trebuie sa invat sa traiesc cu aceasta durere pe care o port in suflet, problema acum este alta... De cand am disparut de langa cei dragi mie, m-am schimbat foarte mult si pot spune ca sunt mult mai linistita, nu in totalitate dar este o schimbare... O schimbare in bine, dar... Pana acum afisam numai zambete flase, aratam ceva ceea ce eu nu simteam... Acum simt nevoia sa pun un zambet, un zambet adevarat si sa radiez de fericire... dar imi este foarte greu, imi este frica...
Am suferit foarte mult si acum sunt foarte aproape de ceva frumos, ceva ce nu ar fi trebuit sa las deoparte, ceva de care imi este tare dor... FERICIREA... Imi este dor de mine, de cum eram acum vreo 8 ani, imi este dor de nebuniile pe care le faceam, de zambetul si rasul meu... Nu stiu de ce simt aceasta teama, teama de a rade si teama de a fi fericita... In momentul in care ai fost ranit, iti este greu sa mai ai incredere in cei de langa tine...
Acum invat iar sa am incredere in mine... Increderea pe care eu am pierdut-o multi ani in urma... Simt sunt aproape, dar ma intreb oare de ce nu pot... Zambesc... Un zambet timid si retras... As vrea sa fiu iar cum am fost, as vrea sa pot intoarce timpul inapoi, sa ma redescopar, sa fiu iar un copil fericit...
Este de neinteles cum o persoana te poate schimba asa mult, cum te poate face sa te simti cel mai mizerabil om de pe pamant, sa te faca sa te urasti si sa te auto-distrugi... Am fost foarte aproape sa renunt la tot, nu-mi mai pasa de nimic, eram indiferenta... un robot care face acelasi lucru in fiecare zi... Am gresit, am gresit mult... mai ales fata de copilasii mei pe care ii iubesc cu toata fiinta mea... daca nu erau ei, poate eram de mult in pamant...
Am avut multe cazaturi, dar m-am ridicat m-am sters de praf si am mers mai departe... chiar daca inca ma mai lupt cu demonii din trecut, demoni care inca sunt in sufletul meu, cei care vor sa ma traga in jos, sa ma distruga... Sunt lucruri care nu pot fi uitate, indiferent de ce ai face, lucruri care te vor marca pe viata...
Oare de ce imi este teama sa fiu fericita? Poate sa nu fiu ranita din nou? Am ales sa fiu singura, nu-mi mai pasa sa am o relatie, oricum ar fi, este imposibil... Pentru ca iubesc cum nu am iubit niciodata! Iubesc o iubire imposibila, am stiut de la inceput ca nu putem avea un viitor impreuna, dar il iubeam si nu-mi pasa pentru ca era cel mai bun prieten al meu... I-am spus pot sa traiesc fara sa fiu langa el, dar nu pot trai fara prietenia lui... Stiu si simt ca si el ma iubeste in felul lui, dar pur si simplu nu stiu ce sa intamplat cu el, de ce aceasta tacere... Asta este motivul pentru care am renuntat la prietenii mei si am disparut, pentru ca ei toti imi aminteau de el...
Este greu, nu-l pot uita niciodata, dar incerc sa invat sa traiesc asa... Multi imi spun ca sunt tanara si ca voi mai cunoaste alte iubiri... Dar NU... ma cunosc destul de bine si stiu, singura iubire adevarata este el, el este sufletul meu pereche... au fost semne si atragerea dintre noi era doar o atragere fizica... Imi ocup mintea si timpul numai sa nu ma gandesc la el... dar sunt momente cand parca il vad in fata ochilor si atunci lacrimile imi napadesc ochii... pentru ca imi este dor de el, imi este dor de convorbirile noaste, de rasul lui si glumele care ma faceau sa rad...
As vrea sa pot fi fericita, sa am puterea sa rad si sa zambesc... Sa fiu EU din nou!
Timpul
Postat pe 2008-May-16 la 9:57 AM
Tot ceea ce am nevoie este de timp... Timul este singurul meu aliat... Este greu sa uiti si mai greu este sa mergi mai departe, dar singurul lucru care ma ajuta este sa-mi ocup timpul cat de mult pot sa nu am timp sa ma gandesc...
Nu am mai plans pentru ca nu mai am lacrimi, dar daca te uiti in ochii mei adanc vei vedea ca pe langa zambetul pe care-l afisez este multa tristete... Incerc din rasputeri sa nu arat durerea pe care o simt in suflet, dar cei care ma cunosc pot vedea tristetea din sufletul meu...
Am inceput sa ma ocup de mine, lucru pe care nu l-am mai facut de ani de zile... sunt genul de persoana care mai intai ma gandesc la cei din jurul meu si in final la mine... M-am schimbat mult, poate par prietenoasa si sociabila, dar este foarte greu sa ajungi la sufletul meu si asta numai pentru faptul ca am fost ranita si dezamagita de persoane la care niciodata nu m-as fi asteptat.
Se spune ca timpul vindeca totul, dar nu este si cazul meu...
Noptile triste...
Postat pe 2008-May-4 la 4:37 AM
Nu mai pot dormi, este ciudat ca de fiecare data cand vine timpul de mers la culcare ma ascund... Imi este teama, teama sa nu-l mai visez si uite asa zilele astea am stat mai tot timpul treaza... Incerc sa gasesc o solutie sa-mi revin si nu pot... Tot ce ma inconjoara imi aminteste de el...
Afara ploua, sufletul imi plage cu lacrimi amare... Incerc sa uit dar nu pot... el este in sufletul meu si acolo va ramane pe vecie... Trebuie sa invat sa traiesc cu durerea pe care o port in inima mea, durerea care ma macina de asa mult timp... imi vine sa urlu de durere, dar nu pot, imi bag capul in perna si ma fortez sa nu ma auda nimeni... as vrea sa fug pe o insula pustie, sa ratacesc prin nisipul fierbinte si sa simt valurile mari cum imi alina durerea... ma intreb cata durere mai poate suporta sufletul meu, de multe ori nici sa plang nu mai am putere...
Oare tu simti durerea din sufletul meu? Oare auzi strigatul meu de disperare? As vrea macar o clipa sa simti ceea ce simt eu acum, sa vezi cat de greu este... as vrea sa te inteleg, sa inteleg ce sa intamplat... aceasta tacere pur si simplu ma omoara... vreau un semn, un singur cuvant sa pot merge mai departe, sunt prinsa intre lumina si intuneric, intr-un loc de unde nu pot iesi fara ajutorul tau...
Stiu ca esti acolo, stiu ca simti durerea mea si nu pot intelege de ce nu faci ceva sa ma scoti din acest labirint in care ma aflu... tot timpul imi vine in minte aceiasi intrebare: de ce?....
Visul
Postat pe 2008-Apr-25 la 11:23 AM
Am inceput sa-mi ocup viata si mintea cu diverse lucruri, sa incerc sa-l scot din mintea mea, sa nu-mi mai amintesc de el... cu siguranta ca nu-l voi putea uita niciodata... si inevitabilul sa produs... l-am visat acum cateva nopti si de atunci nu-mi mai iese din minte... culmea este ca acest vis a fost mai mult ca un mesaj pentru mine, chiar si asa nu vreau sa-i scriu, am disparut si asa voi ramane, indiferent cat ma doare...
Am avut atatea semne ca suntem suflete pereche, dar cum am mai spus nu e neaparat obligatoriu sa fim impreuna, telepatia era la maximum intre noi si multe lucruri deasupra paranormalului s-au intamplat, tocmai de aia cred ca mesajul pe care la transmis in vis a fost cu intentie...
Doamne cat de dor imi este de el, de conversatiile noastre cu orelele, de rasul si glumele lui... ma simt abandonata si pierduta... as vrea sa-mi gasesc linistea sufleteasca si as vrea sa nu-mi mai fie asa dor de el... intodeauna va fi un gol imens in inima mea, pentru ca am realizat ca nu voi mai iubi niciodata, in viata exista o singura iubire adevarata si a mea este el...
Cui ii voi mai spune eu "mi vida" sau "mi cielo"?? Cine imi va spunde "honey" de acum in colo?
Niciodata nu ar fi trebuit sa afli despre iubirea mea, era mai bine daca tineam acest secret ascuns adanc in inima mea... poate nu s-ar fi schimbat nimic, poate ca inca mai erai aici... incerc sa fiu fericita, sa pun un zambet fals pe fata mea, dar inauntru mor... sunt prinsa intre intuneric si lumina, as vrea sa ies dar pare imposibil sa gasesc iesirea...
¨Te quiero como nunca mi vida, y no puedo vivir sin ti¨
About soul mate.
Postat pe 2008-Apr-12 la 4:41 PM
About soul mates
I've been thinking a lot lately how can I figure out if someone is my soul mate... I've been reading a lot and I had come to a conclusion... There are definitely no signs about this thing, but you can feel it... You have the impression you know that person since ever, that you know what he thinks or how he feel, the telepathy is good represented, the friendship and the love will come naturally, the communication is easier and the pleasure of being with that person is at maximum.
There is a special feeling that indicates the fact that for this person you have other attraction than you have with other people. Is not just a sexual or emotional attraction, is this kind of relation that goes beyond all psychic and carnal-minded sensations. Sometimes to find your soul mate can be very painful, for example you can feel body pain when your not with him, the feeling that your not with him can be hard to endure, you put a superhuman effort knowing him far...
The meeting with your soul mate is unique in life... Some people don't even have that luck... Usually, the meeting with our soul mate is a part of our destiny: change our lives, the vision of life, the way we think about ourselves, the way we understand our destiny, or his role is more concrete: he help us to go over some problems, he come to show us the way, to give us an advice, to prevent us about a danger...
The reality is not obligatory that our soul mate, once we meet him, to stay near us the whole life. The karmic meetings can last, from few hours to few years, extremely rare for the whole life, but we have the great chance to learn a destiny lesson very important for us... The soul mates find each other because they got something to transmit or to hand over one to another, the positive evolution in this life.
Many believe that when they meet their soul mate, he/she belong to them forever, unfortunately not always it happen that way... Our soul mate can already have an incompatible soul by his side, not a soul mate, but a soul that he cares about and he don't want to give up.
There are many soul mates... incredible... they can’t ever be together, souls that are destined to sadness and unfulfilled pain (like mine)... then I say: my soul mate is lost; will I ever find him again, maybe in another life? When my soul feel that he lost and is so empty, when he see the indifference around, what remain left to do, beside to step back in my shell and to resign myself...
Fortunately we have this ability, we can forget with the mind and keep in our hearts only the good feelings and all the beautiful things, every distinct delightful moment that we have ever lived.
What I wished and what I had from all I desired, will be kept deep inside, with all the living, with all that I felt and will never disappear, even if my soul mate will go on his road, not with the soul mate he was destined... Will never be enough what I can offer, especially to a soul that already got his soul, even if that is not his soul mate... He got his soul, his moments, his love, things that he will never give up on. Sad, but I understand that I have to let you go, even if I know, that I'll never find YOU again! I will just wish to get in another life where I can HOPE to meet YOU again... to wait for YOU...
Maybe will be that way, or maybe the destiny will repeat again, but I will still want to get there, just to find YOU!!!
------------------------------------------------
The conclusion:
Yes indeed I have found my soul mate, there were so many signs, so many strong feelings, things that I had never felt in my life with no one but unfortunately I am not that lucky one...
Lacrimi si Ura...
Postat pe 2008-Apr-12 la 11:02 AM
M-am trezit plangand si cu o durere imensa in inima... lacrimile cad pe fata mea ca un rau infinit... nu-mi pot aminti daca am avut un vis sau ce sa intamplat, se intampla rar sa ma trezesc cu un sentiment asa de trist/urat...
Stand aici ghemuita si bantuita de gandurile mele, ma intreb cum pot iesi din labirintul intunecat in care sunt captiva... Doamne, ma intreb cum pot sa iubesc asa mult, cum pot sa iubesc si sa sufar in halul asta... Am incercat sa uit, dar nu pot... trebuie sa gasesc o cale sa fug din acest loc intunecat...
Ranile sufletului sunt diferite de celelalte, singura diferenta este ca ele nu vor fi niciodata vindecate... intodeauna dureroase si triste, intodeauna gata sa sangereze la cea mai mica atingere, ele intodeauna vor ramane adanc in inima ta vii si deschise...
Cu un suflet plin de tristete si durere vreau sa arunc deoparte toate frustrarile... Vreau sa invat sa te urasc, sa te pot scoate din inimia mea pentru totdeauna... Vreau sa ma hranesc cu toata mania si ura care exista in lumea asta, ori sufletul meu va claca din cauza durerii...
Vreau sa te urasc pentru ca mi-ai rupt inima in bucati...
Vreau sa te urasc pentru ca m-ai cucerit cu blandetea ta, cu acel calm desavarsit si pacea pe care o transmiteai in jurul tau...
Vreau sa te urasc pentru ca niciodata nu ai facut un pas inapoi cand am crezut ca te cunosc foarte bine...
Vreau sa te urasc pentru ca tot ceea ce doresc acum este sa dispar pentru totdeauna...
Vreau sa te urasc pentru toate visele si sperantele care mi-au inundat sufletul si tu le-ai distrus...
Vreau sa te urasc pentru ca soarele nu-mi va mai lumina sufletul niciodata, cum a fost odata...
Vreau sa te urasc pentru fiecare lacrima varsata pentru tine si pentru fiecare moment de neliniste...
Vreau sa te urasc pentru toate lucrurile care-mi amintesc de tine...
Vreau sa te urasc pentru prapastia pe care o simt adanc in inima si slufletul meu...
Ma urasc pentru ca am avut incredere in tine...
Ma urasc pentru ca am crezut ca esti the best...
Ma urasc pentru ca am crezut ca te cunosc...
Ma urasc pentru ca nu am ascultat de ceilalti...
Ma urasc pentru ca am crezut ca imi esti prieten cu adevarat si pentru ca te iubesc cu atata pasiune!
Sunt atat de multe motive sa te urasc si sa ma urasc, sper sa traiesc cu asta si sa invat sa te urasc poate atunci imi va fi mult mai usor sa traiesc...
Tristetea sufletului meu...
Postat pe 2008-Apr-10 la 12:33 PM
Ma intreb oare cand voi scapa de aceasta tristete care imi macina sufletul... M-am decis sa dispar de pe msn, sa rup contactul cu toti prietenii mei, doar sa il pot uita... Stiu ca am fost egoista dar nu exista alta cale... cred totusi ca indiferent ce cale as fi ales tot acolo as fi ajuns...
Imi este foarte greu sa scap de gandurile care imi misuna prin suflet, asa multe intrebari fara raspunsuri, credeam ca imi va fi mai usor dar m-am inselat... Poate va intrebati ce asa mare durere am in suflet... well stiu ca sunt probleme mult mai grave ca ale mele si nu ar trebui sa indraznesc sa ma plang, dar aici este singurul loc unde pot sa spun ceea ce gandesc, sa fiu libera...
Iubesc... da iubesc cum nu am iubit niciodata, din pacate iubirea nu-mi este impartasita, el ma iubeste in felul lui, dar ca pe o prietena, nimic mai mult... Am incercat sa-l uit, dar nu am reusit, am incercat sa-l urasc, dar in zadar... Imi era cel mai bun prieten si singurul cu care puteam sa fiu deschisa... I-am spus ca voi putea trai fara iubirea lui sau fara sa-l am langa mine, dar nu voi putea trai fara prietenia lui... ciudat nu?... dar este adevarat...
Sincer nu-mi dau seama ce a dus la prapastia care s-a infiripat inte noi, am stat si m-am gandit si tot nu reusesc sa aflu... Imi vine sa urlu de durere, o durere care ma macina putin cate putin... din pacate nici sa mor nu pot, poate asta ar fi fost singura cale care sa ma salveze de durerea pe care o simt...
Ma simt pierduta si fara speranta...
Black Rose
Postat pe 2008-Apr-8 la 2:53 PM
My heart bleeds cold on the ground... My fear mounts, past demons abound... My eyes dim, the darkness falls... My ears ring, I hear your calls... My hands shake, the terror rises...My heart pounds, the horrid surprises... My body, mind, soul dies...
I’m trapped, somewhere between light and darkness, in a world of pain and hurt... I have traveled the whole world, consumed by an inner fire I cannot decipher yet, but my disquiet and restlessness hasn't abated: I'm still as impulsive, angry, emotional and discontent... I dissolve and fade in a total dispersion into the universe...
|
Link-uri
Ultimele inregistrari
Prieteni
|
(4)
Posteaza un comentariu
